De-a lungul vremii, românii au dovedit că nu există limite şi lucruri sfinte pe care să nu le poată pomeni la nervi. Ce cuvinte ţi-au ieşit, rostite aşa, printre dinţi sau măcar în gând azi-dimineaţă când ţi-ai văzut din nou maşina îngropată în zăpadă? Ce-ţi spui de fiecare dată când ţi se termină banii?
Ştim cu toţii, sunt cuvinte greu de reprodus, ocări, măscări sau, şi mai simplu, înjurături. Despre români se spune că au o listă inepuizabilă de cuvinte de ocară – de altfel, unul dintre textele celebre ale literaturii române este o predică a lui Antim Ivireanul (circa 1650 -1716, mitropolit de Bucureşti, autor al „Didahiilor”) care înfierează prostul obicei al sudalmelor. „Că zice apostolul Pavel: Limbile n-au lege şi fac ale legii. Iară noi, având lege, facem tot împotriva legii şi suntem mai păcătoşi decât toate neamurile şi decât toate limbile. Şi puteţi cunoaşte aceasta, că iaste aşa cum zic, că ce neam înjură ca noi, de lege, de cruce, de cuminecătură, de morţi, de comândare, de lumânare, de suflet, de mormânt, de colivă, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie şi de toate tainele sfintei biserici şi ne ocărâm şi ne batjocorim noi înşine legea?! Cine din păgâni face aceasta, sau cine-şi măscăreşte legea ca noi?”, scria unul dintre cei mai mari autori de predici din sud-estul Europei în „La Dumineca Vameşului, cuvânt de învăţătură”.
Atat a fost si pentru ziua de azi.Va urez o zi buna!
Blogu' lui vali 